Credința în nevăzut

Lumea nu se limitează la ceea ce percep simțurile noastre limitate; adevărul este mai vast decât lumea mărturiei materiale. Sufletul, care este taina vieții noastre, este o realitate pe care credem în ea deși esența sa scapă percepției noastre senzoriale. Astfel, credința în nevăzut este o trăsătură a credinciosului, care crede în ceea ce se află dincolo de materie pe baza Cuvântului adevărat al lui Allah, și este cel mai înalt grad de certitudine.

Din înțelepciunea și mila lui Allah către noi este că ne-a adus la cunoștință ceea ce mințile noastre nu pot înțelege singure, prin mesajele Sale care au venit din afara ființelor noastre. Aceste vești divine au căi stabile, cea mai nobilă fiind trimiterea îngerilor către profeții aleși pentru a aduce legea; astfel acestea ne oferă o lămurire care ne scoate din îngustimea materiei către larghețea cunoașterii despre Allah și către acțiune pentru Ziua de Apoi.

Virtuțile morale nu se susțin decât dacă se clădesc pe temelia credinței; credinciosul care este sigur că Allah îl vede în ascuns și pe față este singurul care se ține de bine și evită răul, fie că primește laude sau nu. Cel care își leagă faptele doar de cauze materiale rămâne prizonierul intereselor sale personale, îndepărtat de înălțarea spirituală și de valorile umane înalte.

În încheiere, credința în nevăzut nu se contrazice cu legile universale; Allah este Creatorul cauzelor și al efectelor. Ceea ce unii consideră o contradicție între știință și unele realități nevăzute este, de fapt, o limitare a înțelegerii. De pildă, o prognoză meteo nu este direct o percepție a nevăzutului, ci o deducție din legile lui Allah asupra fenomenelor materiale observabile, la fel cum cineva poate prevedea sosirea poștei înainte de a ajunge.

إن العالم لا يقتصر على ما تدركه حواسنا المحدودة، فالحقيقة أوسع من عالم الشهادة المادي. فالروح، التي هي سر حياتنا، حقيقة قائمة نؤمن بها رغم غياب ماهيتها عن إدراكنا الحسي. وهكذا، يُعد الإيمان بالغيب تمييزاً للمؤمن، حيث يصدق بما وراء المادة اعتماداً على خبر الله الصادق، وهو أسمى مراتب اليقين.

من حكمة الله ورحمته بنا أن أخبرنا عما تعجز عقولنا عن إدراكه وحده، وذلك عبر رسالاته التي جاءت من خارج ذواتنا. وقد اتخذت هذه الأخبار الإلهية طرقاً ثابتة، أعظمها إرسال الملائكة إلى الرسل المصطفين لتبليغ الشريعة؛ ليكون ذلك بياناً لنا يخرجنا من ضيق المادة إلى رحابة المعرفة بالله والعمل لليوم الآخر.

إن الأخلاق الفاضلة لا تستقيم إلا إذا بُنيت على أساس العقيدة الإيمانية، فالمؤمن الذي يوقن بأن الله يراه في سره وعلانيته هو وحده الذي يلتزم الخير ويجتنب الشر، سواء وجد ثناءً أو لم يجد. أما من يربط أفعاله بالأسباب المادية وحدها، فإنه يظل أسيراً لمصالحه الشخصية، معرضاً عن الرقي الروحي والقيم الإنسانية السامية.

ختاماً، إن الإيمان بالغيب لا يتناقض مع السنن الكونية، فالله هو خالق الأسباب والمسببات. وما يظنه البعض تعارضاً بين العلم وبعض الغيبيات، هو في الحقيقة قصور في الفهم. فالنشرة الجوية مثلاً ليست إدراكاً للغيب، بل استقراءً لسنن الله في الظواهر المادية المشهودة، تماماً كمن يرى قدوم البريد ويخبر به قبل وصوله.