Credința în Allah

Credința în Allah nu este o simplă idee teoretică sau un lux intelectual, ci o înclinație înrădăcinată în adâncul fiecărui om. Sufletul omenesc, oricât s-ar încerca a-l ascunde cu plăceri sau a-l acoperi cu ocuparea cu cele materiale, revine în momentele de încercare și pericol la a striga către Creatorul său și a se adăposti la El, simțind adânc în rațiune că există un Stăpân puternic al acestui univers și că existența noastră nu poate fi o simplă coincidență fără Creator.

Rațiunea ne învață că tot ce există în acest univers limitat are nevoie de un Făcător. Meditând la măreția creației omului, de la o sămânță până la un om complet, la ordinea fină după care funcționează universul și la legăturile dintre lucruri, toate acestea ne conving că în spatele existenței stă un Dumnezeu atotștiutor și înțelept. Mintea sănătoasă nu poate imagina că materia s-a creat singură sau că întâmplarea a produs această ordine minunată.

Cunoașterea lui Allah vine prin contemplarea semnelor Sale în natură și prin mesajul coranic care adresează atât firea, cât și rațiunea. Când musulmanul realizează că Allah este Creatorul și Stăpânul acestui univers, Îl unește în divinitate, nu asociază pe nimeni cu El în închinare și nu caută spre altcineva pentru a obține binele sau a îndepărta răul, urmând astfel calea profeților, pace asupra lor, care își îndreptau inima și faptele către Allah, numai către El.

Credința sinceră se vede în faptele și comportamentul credinciosului; ea nu se reduce la o credință în inimă, ci se manifestă prin ascultare și supunere la poruncile lui Allah. Dragostea și frica de Allah sunt sufletul închinării care transformă viața credinciosului într-o succesiune de fapte folositoare, astfel încât o lucrare zilnică obișnuită, făcută cu sinceritate și devotament, devine închinare pentru a-L căuta pe Domnul, urmând ceea ce a adus profetul Muhammad ﷺ.

الإيمان بالله ليس مجرد فكرة نظرية أو ترفاً عقلياً، بل هو فطرة راسخة في أعماق كل إنسان. إن النفس البشرية، مهما حاول المرء حجبها بالشهوات أو غطّاها بالانشغال بالماديات، تعود عند الشدائد والأخطار لتنادي خالقها وتلجأ إليه، مدركةً بعقلها الباطن أن لهذا الكون رباً قديراً، وأن وجودها لا يمكن أن يكون مصادفة محضة بلا صانع.

يعلمنا العقل أن كل شيء في هذا الكون المحدود يحتاج إلى مُوجد، فالتفكر في عظمة خلق الإنسان من نطفة إلى إنسان متكامل، والنظام الدقيق الذي يسير عليه الكون، والروابط بين الأشياء؛ كل ذلك يقطع بأن وراء هذا الوجود إلهاً عليماً حكيماً. إن العقل السليم يقف عاجزاً عن تصور أن المادة خلقت نفسها أو أن المصادفة أوجدت هذا النظام البديع.

إن معرفة الله تأتي من خلال التأمل في آياته الكونية والقرآنية التي تخاطب الفطرة والعقل معاً. فعندما يدرك المسلم أن الله هو الخالق والمالك لهذا الكون، فإنه يوحده في ألوهيته، لا يشرك معه أحداً في عبادته، ولا يطلب النفع أو دفع الضر إلا منه، متأسياً في ذلك بمسيرة الأنبياء عليهم السلام الذين وجهوا قلوبهم وأعمالهم لله وحده.

يظهر الإيمان الصادق في عمل المؤمن وسلوكه، فهو لا يقتصر على العقيدة القلبية، بل يتجلى في الطاعة والامتثال لأوامر الله. إن حب الله وخوفه هما روح العبادة التي تحول حياة المؤمن إلى سلسلة متصلة من الأعمال النافعة، حيث يتحول العمل اليومي العادي بصدق النية والإخلاص إلى عبادة يبتغي بها المؤمن وجه ربه، متبعاً في ذلك ما جاء به النبي محمد ﷺ.